At the Gates

Era razboi.
Se facea ca eram invaluit intr-un intuneric salbatic din toate colturile interioare ale mele. Zidurile exterioare inca rezistau, create fiind in timpuri de mare disperare. Create pentru a stavili si a proteja.
Eram asediat insa din interior, prins in capcana darului ce trebuia sa ma salveze, ma invarteam spre o spirala a nepasarii si a neputintei din care cu greu avea sa ies viu. Privirea imi obosise sa tot caute brese in acest neant de netraire, de nesentiment, de nimic.
Intr-un gest de razvratire interioara m-am agatat de puterile pe care le-am mai regasit si am inceput sa asediez poarta.Am aruncat in ea cu ce aveam, am dat cu umarul in ea, am izbit-o, scrasnind din dinti, cu o furie nebuna. Imi simteam respiratia grea si apasata.
Nimic. Nici macar o miscare.
Un gand clar m-a izbit ca o raza de soare intr-o zi senina, care te orbeste si te uimeste ca nu ai realizat asta pana acum. E cetatea mea, sunt zidurile mele care vor raspunde la ce zic eu. Trebuie doar sa ridic mana in semn de comanda, iar ele se vor deschide.

...De ce nu le deschid?

Dear Father

     It has been a while since we last spoke. I really don't know how and why this has come to happen. We were always like best friends, i could say to you everything and i guess i'm just missing my very old friend. It's so strange how people live with each other a lifetime as it seems now, and then in a second they can part ways.
    So enough with the "bla bla's", tell me, how have you been doing? i want to know everything that there is to know about you. Are they treating you well over there? Do you ever get bored? Do you miss me like i miss you?  Well i hope you do, cause if that is so, it means maybe you're still out there somewhere.
     I want to tell you something... it has come to me today, this...clear idea. It is kind of sad actually.. you see.. I don't know what to do with my life anymore. I have lost even the most remote clue of where i am heading for. I feel like i am alone in the dark, and there is no light ahead, only the long and gruesome road. I don't want to scare or upset you, but I was just feeling this weight on my shoulders and I wanted to talk to you about it, since you always had a good advice to give me.
   I dont know why i feel this way sometimes. Looking back on my recent days, maybe my life isn't that bad, but man, believe me when i am telling you that i've been shutting things inside. i mean, dark, nasty, "i wanna bang my head to the wall" things. And they just keep coming and coming and i don't know how to catch a break. The fact is.... i am not that happy kid anymore. Somewhere along the way i have turned into this man, with no real dreams, no ambitions, no happyness, no joy. And i dont blame you for this, i really dont. What happened that night was not your fault, neither was mine.
   I just want to make you feel proud, you know, to smile when you see me, to see that i am doing great. To be Hard. And i try to do that, oh i try... But it's like i never get there. It seems to me that i am always one step behind myself, behind of what i could be and it's very tiring. Sometimes i just want to let go and forget everything and start over, as a mather of fact i am trying this right as we speak, but to be fair, i am not making such a great progress.
   I want to be happy again, father, i really do. Tell me, what do you think is the mather with me? What am I missing so badly that I've turned into this mess of a son? I have thought and thought of this over and again and yet i haven't figgured it out. Do you think maybe this is my bad time now, and it will get better?
   I'm really glad I stopped and wrote to you, cause talking and sharing my life with you was really important to me sometime ago, you know?

Miss you man.

   

Liniste

     Imi era cald, ma tot intorceam pe o parte si pe alta, dar tot nu reuseam sa imi gasesc locul. Inca o noapte nedormita complet, ultima dintr-o serie ce devine lunga. Dar cand lumina bate intunericul, nu mai conteaza ce s-a intamplat in noaptea nelinistita.
     In interior se intampla jocul devenit deja o obisnuinta in ultima vreme. Un pic de plictiseala, un pic de neliniste, un pic de indiferenta, si multa lipsa de sentiment.Dar noroc cu caracterul puternic sau slab ce spune mereu orice lucru adevarat sau fals, doar pentru a merge putin mai departe.
     Si in jocul meu surd, prins fiind, nu puteam realiza ca asta este ziua in care o sa aud si eu linistea. E greu sa iti dai seama zilele marcate cu rosu din viata ta.. ziua in care ai primele amintiri, ziua in care iubesti pentru prima data, ziua in care suferi pentru prima data, ziua in care pierzi pe cineva. Toate sunt zile rosii, care te definesc ca persoana. Ca o balanta cu doua brate, si viata fiind un copil mic ce se joaca cu greutatile, facandu-te bun sau rau dupa bunul său plac, sau mai trist, dupa voia sortii.
    
     ... venind de nicaieri, apare inevitabilul. Nu pot sa il ocolesc, nu inteleg de ce acum, inchid ochii si strang din dinti, stiu ce se va intampla. Si apare zgomotul. Nu imi trece nimic prin minte, nu ma gandesc la viata mea, nu ma gandesc la tot ce am facut pana acum, nu ma gandesc la nimic. Doar imi pun mainile in cap, incerc sa imi calmez bataile inimii si tremuratul. Si atunci am auzit-o.

"I just kept driving forward, hoping for the best."

Intre lucruri

     Ma simt normal. Erau dati cand ma simteam special sau mizerabil, dar acum nu.. E un sentiment comun, dar totusi placut. E ca linistea, nu ii duci dorul, cateodata uiti si ca exista in continua agitatie si lupta ce a devenit viata noastra.
     Vreau sa tin cat pot de linistea asta, sa nu mai imi repet greselile obsedante deja, dar ma bantuie ganduri. Daca este un sentiment fals? Sau o noua minciuna nascocita doar pentru a mai inainta putin prin padure. Sau poate linistea dintre doua razboaie.
     Ma aflu la o granita, la inceputul oficial al vietii "mature", si nu as vrea sa pun piciorul nepregatit. Pentru ca asa ma simt, nepregatit de responsabilitati mari. Fug ca un copil de examene, traiesc la margine cu toate ca urasc sentimentul, doar pentru a-l repeta la nesfarsit, incercare dupa incercare, de parca memoria mea nu ar memora sentimentele negative simtite de fiecare data.
     Am vrut sa scriu asta doar sa nu ma plictisesc, sau poate sa imi opresc mintea sa mai fuga in locuri rele, ca maine iar am examen si nu am invatat nimic. Examen? Ce prostii.. Merg chiar acum langa oameni care chiar au probleme reale, care au trecut de mult granita, pregatiti sau nepregatiti, avand sau nu alegerea asta la indemana lor.

Sunt norocos, a venit metroul la timp.

Maini transpirate

     Mergeam linistit prin nelinistea vietii mele, mergeam intr-un loc fara importanta, cu pasi normali, fara sa imi pese mai mult sau mai putin de secundele pe care le voi fi irosit pe drumul meu. Treceam, nepasator, de oameni. De oameni ce rad si sunt veseli, de oameni ce vorbesc, de oameni ce nu au mimica, de oameni ce poate plang cu lacrimi nevazute.
     De Ea. Voiam sa trec de Ea fara sa imi pese, si aproape reusisem. Aproape eram de ea cand a intins mana si m-a atins, dar nu fizic, ci in suflet. Caci ce e mai rau decat sa te atinga strainul de care tie iti pasa cel mai mult? Si atunci sufletul o ia razna, uita sa mai controleze bataile inimii, uita sa mai controleze respiratia, da drumul la niste trairi de neinteles de catre minte. Aceeasi minte care a decis deja ce se va intampla, care nu vrea sa auda de dorintele imposibile ale sufletului.
     Mainile transpira instantaneu, un reflex neconditionat atat de urat, si care arata mintii mele in aparenta cat de slaba si neputincioasa este de fapt, ca nu controleaza nimic, doar o iluzie, o minciuna spusa doar pentru a merge mai departe. Dar acest suflet de neinduplecat nu stie ceva foarte important...
     ...mergeam linistit prin nelinistea vietii mele, pentru ca atunci cand mintea comanda, sufletul se supune!

Gold digger

     It takes time to be all right, lots of time in some cases. But how much time? You need to be different, but do you really want that or are you just hiding in the trenches, hiding in plain sight, waiting to be discovered by a gold digger that is just walking on a golden beach, not even looking for gold in this inappropriate place.

    Even in the right conditions you could be waiting for a very long time for her my friend, and when you See with your eyes, you realise it: You're not gold, you're just a piece of copper, and you gold digger girl... she is just searching for scrap metal.

Calatorul

      Este un tip foarte special de om. Viziteaza locuri frumoase, mereu diferite, intrigat fiind de misterul ce le inconjoara, de semnele de intrebare mereu prezente, de o noua aventura ce i se asterne la picioare, poate aventura vietii sale.
     Calatorul despre care vorbesc este insa o persoana si mai speciala in aceasta clasa a calatorilor. El viziteaza vieti, traieste sentimente diferite pentru oameni diferiti, este intrigat sau nemiscat de minti, de posibilitatea ca fiecare destinatie a lui sa fie ultima.
     Ce este rau pentru el este ca s-a saturat de scurtele lui calatorii in care nu apuca sa vada nimic, s-a saturat de vitrine goale, de pantofi impersonali, de muzee fara istoric, de ambalaje nescrise sau reciclate.
    Vrea sa simta aventura unui loc cu adevarat demn de descoperit, sa fie fascinat si uluit de misterul ce zi dupa zi i se dezvaluie si il ii lumineaza inima. Vrea sa plece intr-o croaziera, sa faca inconjurul lumii si sa simta ce inseamna "adevarat", sa poate sa fuga oriunde si peisajul lui sa ramana la fel, pentru ca locul in care el se afla nu mai vrea sa ii dea drumul, vrea sa il transforme din "vizitator" in "rezident".
     Dar pana atunci trebuie sa stea la coada la bilete, si sa bifeze in orb locul urmator al calatoriei, cu un "X" tremurat, facut in nesperanta, la o tejghea cu sticla mata.
    
      "Numele meu este M, tu esti...?
                                                Urmatoarea ta destinatie."