In timp insa lucrurile se modifica, iar ce inainte era solid precum fundatiile pamantului acum a devenit o poteca batatorita in pamant, iar padurea intunecata ce odata se zarea abia la orizont acum se apropie amenintator. Undeva in inima ta a aparut o urma de indoiala ca poate acest drum nu te va conduce unde tu iti doresti sa ajungi cu adevarat. Dar te scuturi si alungi acest gand nebun, si mergi mai departe.
Acum padurea si-a unit cele doua parti candva atat de indepartate, si drumul tau luminos a devenit doar un miraj in desisul padurii, un labirint doar de mintea ta inchipuit printre miile de trunchiuri de copaci. Incerci sa iti urmezi busola, dar intunericul padurii ti-a incetosat privirea. Inima iti bate tare acum, caci nu stii in ce directie sa o apuci, si te temi cu adevarat ca lumina ce iti ghida pasii va pali in acest intuneric fara suflet. Dar totusi mergi mai departe, nu ai uitat inca scopul calatoriei tale.
Negre au fost visele tale pana sa scapi din labirintul uzurii si al deciziilor luate in padure, dar ai reusit sa iesi la lumina. Aproape uitasei de existenta vreunui drum, de scopul unei calatorii, de mandrie. Incerci sa mergi mai departe, dar nu mica iti este mirarea cand vezi ca te afli in fata unor drumuri incrucisate.
Fiecare te duce undeva, undeva unde trebuie sa ajungi sau nu trebuie sa ajungi, unde merita sa ajungi si unde nu merita sa ajungi. Unul este mai lat, unul serpuieste anevoios, unul urca nepasator, unul scurteaza prin padure. Ceea ce face totul frumos este ca tu nu stii varianta castigatoare pentru tine.
Asa ca nu ai nicio solutie evidenta la problema ta, iar riscurile unei alegeri gresite sunt prea mari pentru a fi acceptate. Prin urmare te asezi si astepti, timpul va sterge efemerul, iar ceea ce odata era o rascruce acum va fi devenit o cale.
Vezi tu, cateodata nu tu alegi drumul pe care vei merge, drumul te alege pe tine.
