Liniste

     Imi era cald, ma tot intorceam pe o parte si pe alta, dar tot nu reuseam sa imi gasesc locul. Inca o noapte nedormita complet, ultima dintr-o serie ce devine lunga. Dar cand lumina bate intunericul, nu mai conteaza ce s-a intamplat in noaptea nelinistita.
     In interior se intampla jocul devenit deja o obisnuinta in ultima vreme. Un pic de plictiseala, un pic de neliniste, un pic de indiferenta, si multa lipsa de sentiment.Dar noroc cu caracterul puternic sau slab ce spune mereu orice lucru adevarat sau fals, doar pentru a merge putin mai departe.
     Si in jocul meu surd, prins fiind, nu puteam realiza ca asta este ziua in care o sa aud si eu linistea. E greu sa iti dai seama zilele marcate cu rosu din viata ta.. ziua in care ai primele amintiri, ziua in care iubesti pentru prima data, ziua in care suferi pentru prima data, ziua in care pierzi pe cineva. Toate sunt zile rosii, care te definesc ca persoana. Ca o balanta cu doua brate, si viata fiind un copil mic ce se joaca cu greutatile, facandu-te bun sau rau dupa bunul său plac, sau mai trist, dupa voia sortii.
    
     ... venind de nicaieri, apare inevitabilul. Nu pot sa il ocolesc, nu inteleg de ce acum, inchid ochii si strang din dinti, stiu ce se va intampla. Si apare zgomotul. Nu imi trece nimic prin minte, nu ma gandesc la viata mea, nu ma gandesc la tot ce am facut pana acum, nu ma gandesc la nimic. Doar imi pun mainile in cap, incerc sa imi calmez bataile inimii si tremuratul. Si atunci am auzit-o.

"I just kept driving forward, hoping for the best."

Intre lucruri

     Ma simt normal. Erau dati cand ma simteam special sau mizerabil, dar acum nu.. E un sentiment comun, dar totusi placut. E ca linistea, nu ii duci dorul, cateodata uiti si ca exista in continua agitatie si lupta ce a devenit viata noastra.
     Vreau sa tin cat pot de linistea asta, sa nu mai imi repet greselile obsedante deja, dar ma bantuie ganduri. Daca este un sentiment fals? Sau o noua minciuna nascocita doar pentru a mai inainta putin prin padure. Sau poate linistea dintre doua razboaie.
     Ma aflu la o granita, la inceputul oficial al vietii "mature", si nu as vrea sa pun piciorul nepregatit. Pentru ca asa ma simt, nepregatit de responsabilitati mari. Fug ca un copil de examene, traiesc la margine cu toate ca urasc sentimentul, doar pentru a-l repeta la nesfarsit, incercare dupa incercare, de parca memoria mea nu ar memora sentimentele negative simtite de fiecare data.
     Am vrut sa scriu asta doar sa nu ma plictisesc, sau poate sa imi opresc mintea sa mai fuga in locuri rele, ca maine iar am examen si nu am invatat nimic. Examen? Ce prostii.. Merg chiar acum langa oameni care chiar au probleme reale, care au trecut de mult granita, pregatiti sau nepregatiti, avand sau nu alegerea asta la indemana lor.

Sunt norocos, a venit metroul la timp.

Maini transpirate

     Mergeam linistit prin nelinistea vietii mele, mergeam intr-un loc fara importanta, cu pasi normali, fara sa imi pese mai mult sau mai putin de secundele pe care le voi fi irosit pe drumul meu. Treceam, nepasator, de oameni. De oameni ce rad si sunt veseli, de oameni ce vorbesc, de oameni ce nu au mimica, de oameni ce poate plang cu lacrimi nevazute.
     De Ea. Voiam sa trec de Ea fara sa imi pese, si aproape reusisem. Aproape eram de ea cand a intins mana si m-a atins, dar nu fizic, ci in suflet. Caci ce e mai rau decat sa te atinga strainul de care tie iti pasa cel mai mult? Si atunci sufletul o ia razna, uita sa mai controleze bataile inimii, uita sa mai controleze respiratia, da drumul la niste trairi de neinteles de catre minte. Aceeasi minte care a decis deja ce se va intampla, care nu vrea sa auda de dorintele imposibile ale sufletului.
     Mainile transpira instantaneu, un reflex neconditionat atat de urat, si care arata mintii mele in aparenta cat de slaba si neputincioasa este de fapt, ca nu controleaza nimic, doar o iluzie, o minciuna spusa doar pentru a merge mai departe. Dar acest suflet de neinduplecat nu stie ceva foarte important...
     ...mergeam linistit prin nelinistea vietii mele, pentru ca atunci cand mintea comanda, sufletul se supune!