Maini transpirate

     Mergeam linistit prin nelinistea vietii mele, mergeam intr-un loc fara importanta, cu pasi normali, fara sa imi pese mai mult sau mai putin de secundele pe care le voi fi irosit pe drumul meu. Treceam, nepasator, de oameni. De oameni ce rad si sunt veseli, de oameni ce vorbesc, de oameni ce nu au mimica, de oameni ce poate plang cu lacrimi nevazute.
     De Ea. Voiam sa trec de Ea fara sa imi pese, si aproape reusisem. Aproape eram de ea cand a intins mana si m-a atins, dar nu fizic, ci in suflet. Caci ce e mai rau decat sa te atinga strainul de care tie iti pasa cel mai mult? Si atunci sufletul o ia razna, uita sa mai controleze bataile inimii, uita sa mai controleze respiratia, da drumul la niste trairi de neinteles de catre minte. Aceeasi minte care a decis deja ce se va intampla, care nu vrea sa auda de dorintele imposibile ale sufletului.
     Mainile transpira instantaneu, un reflex neconditionat atat de urat, si care arata mintii mele in aparenta cat de slaba si neputincioasa este de fapt, ca nu controleaza nimic, doar o iluzie, o minciuna spusa doar pentru a merge mai departe. Dar acest suflet de neinduplecat nu stie ceva foarte important...
     ...mergeam linistit prin nelinistea vietii mele, pentru ca atunci cand mintea comanda, sufletul se supune!