Ma simt normal. Erau dati cand ma simteam special sau mizerabil, dar acum nu.. E un sentiment comun, dar totusi placut. E ca linistea, nu ii duci dorul, cateodata uiti si ca exista in continua agitatie si lupta ce a devenit viata noastra.
Vreau sa tin cat pot de linistea asta, sa nu mai imi repet greselile obsedante deja, dar ma bantuie ganduri. Daca este un sentiment fals? Sau o noua minciuna nascocita doar pentru a mai inainta putin prin padure. Sau poate linistea dintre doua razboaie.
Ma aflu la o granita, la inceputul oficial al vietii "mature", si nu as vrea sa pun piciorul nepregatit. Pentru ca asa ma simt, nepregatit de responsabilitati mari. Fug ca un copil de examene, traiesc la margine cu toate ca urasc sentimentul, doar pentru a-l repeta la nesfarsit, incercare dupa incercare, de parca memoria mea nu ar memora sentimentele negative simtite de fiecare data.
Am vrut sa scriu asta doar sa nu ma plictisesc, sau poate sa imi opresc mintea sa mai fuga in locuri rele, ca maine iar am examen si nu am invatat nimic. Examen? Ce prostii.. Merg chiar acum langa oameni care chiar au probleme reale, care au trecut de mult granita, pregatiti sau nepregatiti, avand sau nu alegerea asta la indemana lor.
Sunt norocos, a venit metroul la timp.
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu