Intre lucruri

     Ma simt normal. Erau dati cand ma simteam special sau mizerabil, dar acum nu.. E un sentiment comun, dar totusi placut. E ca linistea, nu ii duci dorul, cateodata uiti si ca exista in continua agitatie si lupta ce a devenit viata noastra.
     Vreau sa tin cat pot de linistea asta, sa nu mai imi repet greselile obsedante deja, dar ma bantuie ganduri. Daca este un sentiment fals? Sau o noua minciuna nascocita doar pentru a mai inainta putin prin padure. Sau poate linistea dintre doua razboaie.
     Ma aflu la o granita, la inceputul oficial al vietii "mature", si nu as vrea sa pun piciorul nepregatit. Pentru ca asa ma simt, nepregatit de responsabilitati mari. Fug ca un copil de examene, traiesc la margine cu toate ca urasc sentimentul, doar pentru a-l repeta la nesfarsit, incercare dupa incercare, de parca memoria mea nu ar memora sentimentele negative simtite de fiecare data.
     Am vrut sa scriu asta doar sa nu ma plictisesc, sau poate sa imi opresc mintea sa mai fuga in locuri rele, ca maine iar am examen si nu am invatat nimic. Examen? Ce prostii.. Merg chiar acum langa oameni care chiar au probleme reale, care au trecut de mult granita, pregatiti sau nepregatiti, avand sau nu alegerea asta la indemana lor.

Sunt norocos, a venit metroul la timp.

Maini transpirate

     Mergeam linistit prin nelinistea vietii mele, mergeam intr-un loc fara importanta, cu pasi normali, fara sa imi pese mai mult sau mai putin de secundele pe care le voi fi irosit pe drumul meu. Treceam, nepasator, de oameni. De oameni ce rad si sunt veseli, de oameni ce vorbesc, de oameni ce nu au mimica, de oameni ce poate plang cu lacrimi nevazute.
     De Ea. Voiam sa trec de Ea fara sa imi pese, si aproape reusisem. Aproape eram de ea cand a intins mana si m-a atins, dar nu fizic, ci in suflet. Caci ce e mai rau decat sa te atinga strainul de care tie iti pasa cel mai mult? Si atunci sufletul o ia razna, uita sa mai controleze bataile inimii, uita sa mai controleze respiratia, da drumul la niste trairi de neinteles de catre minte. Aceeasi minte care a decis deja ce se va intampla, care nu vrea sa auda de dorintele imposibile ale sufletului.
     Mainile transpira instantaneu, un reflex neconditionat atat de urat, si care arata mintii mele in aparenta cat de slaba si neputincioasa este de fapt, ca nu controleaza nimic, doar o iluzie, o minciuna spusa doar pentru a merge mai departe. Dar acest suflet de neinduplecat nu stie ceva foarte important...
     ...mergeam linistit prin nelinistea vietii mele, pentru ca atunci cand mintea comanda, sufletul se supune!

Gold digger

     It takes time to be all right, lots of time in some cases. But how much time? You need to be different, but do you really want that or are you just hiding in the trenches, hiding in plain sight, waiting to be discovered by a gold digger that is just walking on a golden beach, not even looking for gold in this inappropriate place.

    Even in the right conditions you could be waiting for a very long time for her my friend, and when you See with your eyes, you realise it: You're not gold, you're just a piece of copper, and you gold digger girl... she is just searching for scrap metal.

Calatorul

      Este un tip foarte special de om. Viziteaza locuri frumoase, mereu diferite, intrigat fiind de misterul ce le inconjoara, de semnele de intrebare mereu prezente, de o noua aventura ce i se asterne la picioare, poate aventura vietii sale.
     Calatorul despre care vorbesc este insa o persoana si mai speciala in aceasta clasa a calatorilor. El viziteaza vieti, traieste sentimente diferite pentru oameni diferiti, este intrigat sau nemiscat de minti, de posibilitatea ca fiecare destinatie a lui sa fie ultima.
     Ce este rau pentru el este ca s-a saturat de scurtele lui calatorii in care nu apuca sa vada nimic, s-a saturat de vitrine goale, de pantofi impersonali, de muzee fara istoric, de ambalaje nescrise sau reciclate.
    Vrea sa simta aventura unui loc cu adevarat demn de descoperit, sa fie fascinat si uluit de misterul ce zi dupa zi i se dezvaluie si il ii lumineaza inima. Vrea sa plece intr-o croaziera, sa faca inconjurul lumii si sa simta ce inseamna "adevarat", sa poate sa fuga oriunde si peisajul lui sa ramana la fel, pentru ca locul in care el se afla nu mai vrea sa ii dea drumul, vrea sa il transforme din "vizitator" in "rezident".
     Dar pana atunci trebuie sa stea la coada la bilete, si sa bifeze in orb locul urmator al calatoriei, cu un "X" tremurat, facut in nesperanta, la o tejghea cu sticla mata.
    
      "Numele meu este M, tu esti...?
                                                Urmatoarea ta destinatie."

Concluzia gresita

     In viata mea exista o problema. In mod normal in rezolvarea unei probleme trebuie parcursi anumiti pasi, sau mai bine spus un algoritm de rezolvare. Acest algoritm consta in urmarea unei scheme logice: daca "x>0 urmeaza pasul A, altfel urmeaza pasul B".
     Pe foaie suna simplu, dar adevarata problema nu sta in existenta propriu zisa a problemei, ci in inexistenta modelarii cerintelor si a algoritmului de rezolvare. Cum pot eu sa rezolv o problema daca nu stiu cu exactitate care sunt cerintele?
     O metoda mai putin eleganta ar fi aceea de "trial and error", ceea ce ar consta invatarea din greseli. Gresesc o data, ajustez si mai incerc o data. Gresesc si a doua oara, ajustez mai putin, mai incerc inca o data. Partea buna este ca dupa un numar de pasi ajungi intotdeauna la un raspuns satisfacator, aproape de realitate. Partea proasta este ca daca aplic metoda aceasta in problema mea, nu ajung nici macar la a doua ajustare.
     Deci imi trebuie altceva.. imi trebuie o metoda noua si revolutionara, metoda pe care toti oamenii care au ajuns undeva au folosit-o. Imi trebuie inteligenta si rabdare, imi trebuie spirit de observatie si suflet, imi trebuie dragoste si zambet. Imi trebuie sa cred in mine, imi trebuie sa creada in mine.
    Imi trebuie destin.


    "Oricum o sa ajungi la concluzia gresita!"


Lucrurile nu trebuiau sa fie simple? :)

Fata cu caciula alba

     Ridic privirea si o vad, paseste sigura pe ea, nu se uita nici in stanga, nici in dreapta, ci doar inainte, patrunzand cu privirea ei agera pana si sufletul meu intunecat. Tenul ei stralucitor radiaza parca esenta sufletului sau.Se opreste la doar cativa metri de mine si imi ia suflarea. Indraznesc doar o clipa sa ii intersectez privirea, si atunci vad tot.
     Vad cum ar putea sa rada, vad cum ar putea sa planga, simt sufletul ei vast si cat ar avea de oferit, vad in ochii ei un munte de lumina, si imi feresc privirea. Imi imaginez cum as putea sa o tin de mana cand ar avea nevoie de un sprijin, cum as putea sa o fac fericita, imi imaginez o viata intreaga alaturi de ea. Inima se opreste, ca si timpul si spatiul, iar imaginile se deruleaza pe retina cu o viteza ametitoare.
     O smucitura sesizabila ma trezeste insa la realitate, si imi dau seama ca a venit statia mea, prin coincidenta si statia ei. Ajung in spatele ei si merg incet, memorand fiecare frame al actiunii. Ea intoarce usor privirea si ma observa, dar isi continua inaintarea hotarata, nebagand in seama prezenta omului strain ce urca scarile chiar in spatele ei.
    Drumurile noastre in scurt timp devin divergente, dar sufletul tanjeste la inca o privire asupra ei, o imagine ultima pe care sa o pastreze in taina cu cea pe care l-a impresionat cu simpla ei privire. Dar nu o gaseste, scruteaza in stanga si in dreapta dar este prea tarziu. Incearca din nou si din nou, dar rezultatul ramane neschimbat, ea facandu-se nevazuta prin multimea de suflete albe, negre si gri.
     Vad din nou doar pasii mei, prin zapada alba-gri, si ma gandesc si imi zambesc mie.. tocmai am cunoscut-o pe fata cu caciula alba, ce imi va ramane vesnic necunoscuta.

Mat sau Pat?

     Alegeri. Toata lumea face alegeri. Unii fac alegeri bune, altii alegeri proaste, altii sunt indecisi si lasa viata sa sa decida pentru ei. Bineinteles ca pentru subiectul in cauza important era sa faca alegerea buna. El avea argumente pro, argumente contra, sentimente pro, sentimente contra, deci lupta sa era dificila si chiar nu stia cum sa faca si pe ce drum  sa o apuce astfel incat sa ia alegerea buna pentru el si pentru viitorul lui.

     In jocul de sah exista doi jucatori, si doar doi. Spectatori pot fii cu miile, ei nu vor conta pentru deznodamantul final al partidei. Acesti doi jucatori vor face alegeri incepand cu prima mutare, iar aceste alegeri ii vor conduce si ii vor influenta pe tot parcursul partidei.

     Orice partida de sah are doua posibile finalitati: mat sau pat, sau mai bine zis un jucator castiga sau meciul se termina la egalitate. Este un concept elegant, intr-o lume perfecta.

     In viata de zi cu zi nu exista notiunea de pat, nu exista notiunea de egalitate, doua lucruri nu vor fi niciodata identice, se vor apropia foarte mult dar poate un singur atom va diferi si ele nu vor putea fi numite asemenea.

     Sa presupunem ca subiectul a ramas in partida de sah numita viata lui cu o singura piesa, si anume regele. Viata l-a pus pe acest rege intr-o ipostaza foarte ciudata pentru el. Mai are doar doua mutari de facut.. o mutare ii va aduce victoria si deci el va fi iesit castigator din acest razboi surd pentru nimic, iar cealalta mutare va aduce remiza, patul. Dar noi stim deja ca notiunea de egalitate nu exista in viata reala, deci ar fi absurd pentru rege sa accepte aceasta varianta.

     Si bineintelesc ca regele alege sa iasa invingator, alege varianta logica si normala, dar el nu se bucura din mai multe motive. Primul motiv este ca nu a fost meritul lui pentru aceasta victorie, ci viata l-a pus in aceasta bizara situatie. Si al doilea motiv este ca in viata nimeni nu este castigator, doar un prost se imbata cu apa rece si se crede mai mare peste viata, pana cand vine viata peste el si isi cere dreptul.

     Rege prost.. nu mai juca sah, iubeste sincer.